Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin din 23.07.2020

Astăzi, 23 iulie 2020, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:

 

  1. Activitățile desfășurate de către structurile de poliție pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice, prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ din județul Caraș-Severin, în anul școlar 2019-2020.

 

  1. Informare privind activitatea desfășurată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, în perioada 01.01.2020-30.06.2020.

2.1. Prezentarea și aprobarea  „Programului de măsuri stabilite în vederea îmbunătăţirii activităţii  A.J.P.I.S Caraș-Severin în perioada 01.07.2020-31.12.2020” .

 

  1. Raport privind activitatea desfășurată de către Oficiul Județean de Zootehnie Caraș-Severin în perioada 01.01-30.06.2020.

 

  1. Diverse.

 

La primul punct  de pe ordinea de zi, prefectul judeţului, Cristian  Gâfu, a subliniat că este  necesar ca UAT-urile din judeţul nostru să aloce mai  mulţi bani pentru învăţământ în  bugetul pentru 2021.  Prefectul  a apreciat că unităţile de învăţământ din judeţul nostru se confruntă cu probleme majore, cum ar fi lipsa apei în şcoli şi deficienţe în  sistemele de supraveghere şi prin sporirea fondurilor alocate  învăţământului aceste probleme pot fi remediate.

De asemenea, Cristian Gâfu  a solicitat AJPIS Caraş-Severin să obţină de la minister o clarificare referitoare la criteriile care stabilesc cine poate beneficia de acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate sau constituite prizonieri.

În încheierea şedinţei, prefectul  judeţului a ţinut să precizeze că toate instituţiile care desfăşoară activităţi cu publicul trebuie să respecte cu stricteţe toate normele de protecţie şi de distanţare socială, pentru a proteja sănătatea cetăţenilor care le trec pragul dar  şi a propriilor angajaţi.