Şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat în data de 23 septembrie 2021 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), întrunit în cadrul unei noi şedinţe extraordinare, desfăşurată la sediul Palatului administrativ, având în vedere necesitatea de a adopta măsuri în urma confirmării unui nou caz de Covid-19 la un cadru didactic de la o unitate de învăţământ din Oţelu Roşu.

În acest sens, a fost aprobată Hotărârea nr. 109/23.09.2021 privind aprobarea suspendării cursurilor şi trecerea în sistem on-line a unei clase din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.1 de la nivelul UAT Oţelu Roşu din judeţul Caraş-Severin începând cu data de 23.09.2021, care prevede suspendarea cursurilor şi trecerea în sistem on-line a unei clase din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.1 de la nivelul UAT Oţelu Roşu, începând cu data de 23.09.2021.