Ședința extraordinară CJSU-23.11.2021

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), în cadrul unei şedinţe extraordinare, desfăşurată astăzi, 23 noiembrie 2021, la sediul Palatului administrativ.

Astfel, a fost adoptată Hotărârea nr. 147/23.11.2021 privind aplicarea măsurilor instituite prin HGR nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 09 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul județului Caraș-Severin.

Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin şi pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la hotărâre.

Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată, începând cu data de 24.11.2021, pentru o perioadă de 14 zile (24.11. – 07.12.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade.

Precizăm că rămâne valabilă măsura privind obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun, în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.

Hotărârea nr. 147/23.11.2021 poate fi consultată pe site-ul instituției, accesând link-ul https://cs.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Pe această cale, facem apel către populație să se vaccineze și să respecte măsurile în vigoare.