Ziua imnului naţional al României – 29 iulie 2021

Instituţia Prefectului-Judeţul Caraş-Severin şi Garnizoana Reşiţa-Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Gl. Bg. VASILE ZORZOR” Caraș-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează în data de 29 iulie 2021, începând cu ora 10:00, manifestările prilejuite de Ziua imnului naţional al României, în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa.

Pe această cale, adresăm invitaţia tuturor cetăţenilor, militarilor în rezervă şi în retragere, veteranilor de război, de a participa la acţiunea dedicată sărbătoririi simbolului identitar al naţiunii române – imnul naţional.

Ziua imnului naţional al României a fost proclamată în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998.

Precizăm că manifestările se vor desfășura respectând regulile de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național, privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Programul ceremoniei militare din 29 iulie 2021 poate fi consultat mai jos:

Programul ceremoniei militare

09:55   – Sosirea invitaților/ oficialităților și ocuparea locului în dispozitiv

10:00-10:05   – Primirea onorului şi salutul Drapelului de Luptă de către prefectul judeţului Caraş-Severin (sau persoana oficială cu rangul cel mai mare

10:05-10:15  – Binecuvântare şi rugăciune oficiate de preoţi

10:15-10:30  – Alocuţiuni

10:30-10:40  – Intonarea imnului naţional al României

10:40-10:45  – Constituirea dispozitivului de defilare şi defilarea gărzii de onoare

10:45-10:50 – Încheierea activității