13 septembrie – Ziua Pompierilor din România
13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, marchează momentul în care comemorăm o pagină eroică din istoria ţării. În anul 1848, în Bătălia din Dealul Spirii, pompierii noştri învingeau oastea turcă, opunându-se încercării acesteia de a înnăbuşi revoluţia paşoptistă şi contribuind astfel la crearea statului român modern, independent, unit.
174 de ani mai târziu, pompierii continuă să fie eroii noştri în fiecare zi, mereu la datorie, mereu prezenţi acolo unde, uneori, a rămas doar speranţa.
Festivitatea de deschidere a anului școlar 2022 – 2023, comuna Coronini
Elevii din comuna Coronini au pășit pentru prima dată în noua lor școală, recent inaugurată.
Pentru a-și arăta aprecierea față de eforturile administrației publice din comună, care a înțeles că investind în educația copiilor, investește în viitor, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a ales să fie alături de elevii, părinții și cadrele didactice din Coronini la acest moment emoționant pentru toți.
29 iulie – Ziua Imnului Naţional
Alături de stema şi de drapelul României, imnul naţional este unul dintre cele mai importante simboluri ale noastre. Creaţie a scriitorului şi muzicianului Anton Pann, pe versuri de Andrei Mureşanu, „Deşteaptă-te, române!” a fost interpretat pentru prima oară în timpul revoluţiei de la 1848 și a devenit, din anul 1990, imnul naţional al României.
Imnul național a fost sărbătorit în Parcul Tricolorului din Reșița printr-un ceremonial militar și religios.
26 iunie – Ziua Drapelului Național al României
Drapelul Național a fost sărbătorit printr-un ceremonial organizat de Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin și Centrul Militar Județean în Parcul Tricolorului din Reșița. Ceremonia a cuprins întâmpinarea oficialităţilor, scurte luări de cuvânt, primirea și înălțarea drapelului, intonarea imnului de stat şi defilarea gărzii de onoare.
Lucrările celei de-a XXV-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germane privind problematica etnicilor germani din România, Berlin, Germania
Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, 30 de ani de activitate
Data de 2 aprilie a fost instituită prin legea nr. 348 din 2018 ca Zi a Instituţiei Prefectului. Anul acesta evenimentul a avut o însemnătate sporită având în vedere că Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin aniversează 30 de ani de activitate în forma actuală de organizare.
Cu acest prilej, la sediul Palatului Administrativ s-a desfăşurat astăzi o şedinţă festivă a Colegiului Prefectural, la care au participat o parte din foştii prefecţii ai judeţului Caraş-Severin: Liviu Spătaru, Gheorghe Cahniţă, Ioan – Anton Paulescu, Silviu Hurduzeu, Florenţa Albu, Matei Lupu, Preasfinţia Sa Lucian Mic, episcopul Caransebeşului, senatorul Ion Mocioalcă, reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai instituţiilor judeţene, subprefecţii Cristian Gâfu şi Alin – Cuzma Muntean şi angajaţii instituţiei.
Vizită la adăposturile pentru protecţie civilă
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Dragomir, a vizitat astăzi, 22.03.2022, alături de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Ionel – Doru Ionică, trei dintre adăposturile pentru protecţie civilă amenajate în municipiul Reşiţa. Este vorba despre două adăposturi publice de protecţie civilă situate pe strada George Enescu şi adăpostul pentru punctul de comandă al municipiului Reşiţa, amenajat în incinta Spitalului Judeţean – Staţionar 1.
În judeţul Caraş-Severin există un număr de 46 de adăposturi de protecţie civilă, dintre care 33 în municipiul Reşiţa.