Minivacanță de 1 mai în siguranță

Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul nostru vor fi la datorie la sfârșitul acestei săptămâni, pentru a se asigura că vom petrece în liniște Ziua Internațională a Muncii, dar și pentru a interveni rapid și eficient în cazul producerii unor evenimente grave.

„Minivacanță în siguranță” este principiul după care polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră vor acționa în sistem integrat, cu efective sporite, astfel încât cetățenii să se bucure de aceste zile libere într-un climat optim.

În perioada 28 aprilie – 2 mai, peste 160 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, pentru siguranța cetăţenilor, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică, precum şi pentru prevenirea oricăror situaţii de risc.

În cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică organizate în perioada următoare vor acţiona poliţişti din structuri operative, respectiv ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi luptători de intervenţie rapidă, cu peste 70 de autospeciale.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, peste 120 de poliţişti rutieri, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor monitoriza şi dirija circulaţia pe DN 6, precum și pe celelalte drumuri naționale din județ, și pe căile de acces ce converg spre staţiunile turistice şi vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave.

Totodată, poliţiştii de la Poliția Transporturi vor intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.

Misiunea poliţiştilor se va concentra şi pe activităţi de menţinere a ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, pentru a preveni şi combate producerea de evenimente negative, astfel încât toţi cetăţenii să se bucure de Ziua Internaţională a Muncii.

Petreceți zilele libere din această perioadă, în siguranță! Țineți cont de următoarele recomandări:

  • Conduceți cu atenţie şi prudenţă şi respectați indicaţiile poliţiştilor din teren.
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
  • Nu conduceți vehicule după ce aţi consumat băuturi alcoolice!
  • În condiţii de trafic aglomerat, manifestaţi atenţie mărită la efectuarea depăşirilor!
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic!
  • În cazul în care plecaţi de la domiciliu, evitaţi să vă anunţaţi plecarea de acasă şi, mai ales, prin postări pe site-urile de socializare.
  • Fiți atenți la genți, poșete, ghiozdane și bunuri personale atunci când vă aflați în locuri aglomerate, centre comerciale, mijloace de transport în comun.
  • Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool.

În vederea asigurării unui climat de siguranţă, premergător şi pe timpul minivancanței de 1 Mai, și efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vor monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate de răspuns în sprijinul comunităţilor.

Pe linie preventivă, pompierii au derulat controale la unități turistice și obiective comerciale, în zonele unde se preconizează aflux mare de persoane. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire au constat în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.

Având în vedere că cei mai mulți cetățeni petrec ziua de 1 Mai la iarbă verde, recomandăm tuturor celor care doresc să se relaxeze în această perioadă, la un grătar în aer liber, să respecte câteva reguli simple pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol:

  • utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă;
  • prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor, cum ar fi curăţarea locului de materiale care se pot aprinde uşor;
  • păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă și stingeți focul înainte de plecare;
  • nu aruncaţi resturile de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure;
  • de asemenea, copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul.

De asemenea, în contextul minivacanței prilejuită de Ziua  Muncii – 1 Mai 2023, Inspectoratul de  Jandarmi Județean Caraș-Severin a dispus  suplimentarea efectivelor în toate localitățile  unde se vor organiza manifestări cultural-artistice și sportive pentru ca acestea să se desfășoare în siguranță și cu respectarea ordinii publice. În acest sens, jandarmii cărășeni vor fi la datorie și vor acționa la nivelul județului Caraș-Severin pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.

Totodată, în această perioadă, jandarmii montani vor desfășura activități preventive pe traseele turistice și în stațiunile montane din județ, pentru menținerea unui climat de liniște, prevenirea și combaterea infracțiunilor, respectarea legislației privind organizarea activităților de picnic, a normelor de mediu și a celor privind ariile și rezervațiile naturale protejate, precum și pentru informarea și acordarea de sprijin turiștilor aflați pe traseele montane.

Facem apel la toți cei care vor participa la toate aceste manifestări cultural-artistice și sportive  să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii – să le acorde o atenție deosebită, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială – să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.

În perioada minivacanței de 1 Mai, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și  Consiliere Antidrog Caras-Severin vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, în cadrul campaniei naționale ”Consumul de droguri ne privește pe toți”.

Acțiunile preventive vor fi centrate, în principal, în spațiile recreaționale aglomerate care, în aceste zile libere, vor reprezenta atracții turistice, zonele turistice sau de agrement, evenimentele cu public numeros – festivaluri, concerte, târguri, zilele orașelor etc.

Pentru a petrece în siguranță, vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute, să nu consumați băuturi din sticle desfăcute, să supravegheați prepararea băuturilor solicitate, sa fiți atenți la prieteniile ocazionale și să nu dați curs conflictelor spontane. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le amintești a doua zi.

Atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, nu trebuie să conduceți autoturisme dacă sunteți sub influența    băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

De asemenea, reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, modifică  senzaţiile şi percepţiile, atenţia și gândirea și generează tulburări în întreaga viaţă afectivă, emoţională, dar şi în comportamentul celor ce le consumă.

Agenţia Naţională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri.

În cazul unor situaţii deosebite, puteți apela Tel. Verde: 0800 870 070 sau numărul unic de urgenţă 112.