Protecția datelor cu caracter personal

Responsabilul desemnat la nivelul Instituției Prefectului – Județul Caraș – Severin cu protecția datelor cu caracter personal:

Sorin Gheju

E-mail: sorin.gheju@prefcs.ro, telefon: 0255212498, interior 29038, fax: 0255220096

 

Ghidul pentru exercitarea drepturilor de către persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate de către Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin

Date generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Prevederi legale:

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Tot în aplicarea protecției datelor s-a elaborat și aprobat Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii.

  • În Monitorul Oficial nr. 503/15.06.2015 s-a publicat Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor datecare a fost aplicabilă până la data apariției Regulamentului (UE) 2016/679.
  • Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările ulterioare
  • Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
  • Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
  • Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare
  • Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, cu modificările şi completările ulterioare

Instituția care garantează respectarea prelucrării datelor cu caracter personal, libera circulaţie a acestor date și care are drept obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal –  informații legate de protecția datelor se regăsesc pe site-ul www.dataprotection.ro.

Formulare

  1. Cerere pentru exercitarea dreptului de acces
  2. Cerere pentru exercitarea dreptului de opoziție
  3. Cerere pentru exercitarea dreptului de rectificare
  4. Cerere pentru exercitarea dreptului la restricţionarea prelucrării datelor
  5. Cerere pentru exercitarea dreptului la ştergerea datelor

Link-uri utile

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal: www.dataprotection.ro

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor: www.edps.europa.eu

Comitetul European pentru Protecţia Datelor: www.edpb.europa.eu

Comisia Europeană: https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection_en