Pe fondul creşterii semnificative din ultima perioadă a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor, prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Dragomir, a solicitat instituţiilor cu atribuţii în acest sens să intensifice comunicarea şi să colaboreze mai eficient atât pentru informarea cetăţenilor, cât şi pentru sancţionarea celor care încalcă prevederile stabilite de legislaţia în domeniu.
Deşi specialiştii în domeniu atrag atenţia că arderea vegetației uscate are efecte negative asupra solului, iar odată cu arderea resturilor vegetale se distruge și microfauna folositoare de la suprafața solului, aceasta continuă să fie, din păcate, cea mai întâlnită practică în activitățile de igienizare a terenurilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin atrage atenţia asupra faptului că focurile aprinse cu intenţia de a curăţa terenurile reprezintă pericole reale pentru viaţa oamenilor, bunurile acestora, precum şi pentru mediul înconjurător. În cazul arderilor necontrolate ale vegetaţiei uscate, flăcările, mai ales în condiții de vânt, se extind cu repeziciune cuprinzând suprafeţe foarte mari, iar pompierii depun eforturi susținute pentru limitarea și stingerea acestora.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate.
Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole Comune ce condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale de respectarea de către fermieri a unor norme de bază legate de mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor, sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, bunăstarea animalelor.
Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) 6.2 prevăd că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani.