Programul cu publicul al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin din Reşiţa va fi suspendat miercuri, 12 iunie, din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică. E-Distribuţie Banat SA are programată în data menţionată efectuarea de lucrări de modernizare în reţeaua electrică de distribuţie.
Cetăţenii deja programaţi pentru preluarea și soluționarea cererilor de emitere a permiselor de conducere, preluarea și soluționarea cererilor pentru înmatricularea vehiculelor şi preluarea și soluționarea cererilor pentru radierea vehiculelor au fost reprogramaţi. De asemenea, cetăţenii se pot prezenta la sediul secundar în municipiul Caransebeş, situat pe strada Nicolae Corneanu nr. 12, care va funcţiona în data de 12 iunie, după cum urmează:
► 08.30 – 11.30 pentru înmatricularea vehiculelor şi radieri;
► 12.00 – 15.00 pentru preschimbarea permiselor;
► 15.00 – 16.00 pentru eliberarea documentelor.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin din Reşiţa va relua activitatea cu publicul joi, 13 iunie, după programul normal, mai exact luni – joi în intervalul orar 08.30 – 13.00, 13.30 – 16.00 şi vineri între orele 08.00 – 12.00.