Dintre persoanele care constituie componenţa Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin au absentat motivat: domnul Șerban Stanciu, Preşedinte, Filiala Caraş-Severin a CNS „MERIDIAN”, domnul Horia Gavril, Președintele Filialei Judeţene Caraş-Severin a CSDR, domnul Ilie Alin Juca, Președinte, PJIMM Caraș-Severin, Reprezentantul CNIPMMR, domnul Gheorghe Pepa, Reprezentantul Sucursalei CONPIROM din Județul Caraș-Severin și domnul Iancu Panduru, Inspector Șef, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraș-Severin.
Domnul Ioan Dragomir, Prefectul Judeţului Caraş-Severin declară deschise lucrările şedinţei și prezintă ordinea de zi:
- Informare privind rolul asistenței sociale integrate privind consilierea consumatorilor de droguri.
Prezintă: Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin
- Analiza activității Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin în anul 2022”.
Prezintă: Instituţia Prefectului Judeţul Caraş-Severin, Serviciul Afaceri Europene, Coordonare Instituțională și Situații de Urgență
- Diverse.
– Aprobarea minutei încheiate cu ocazia şedinţei Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin din data de 14.12.2022
– Discuții referitoare la Legea nr.367/19.12.2022 privind dialogul social
Întrucât materialele de pe ordinea de zi a ședinței au fost transmise, pentru consultare, pe e-mail tuturor membrilor/invitaților Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin, acestea vor fi prezentate în sinteză.
Domnul Prefect, dă cuvântul doamnei Kristine Hanelore, psiholog, Centrul de Prevenire, Consiliere și Evaluare Antidrog Caraș-Severin, pentru a prezenta punctul 1 de pe ordinea de zi.
Doamna Kristine Hanelore prezintă materialul ”Informare privind rolul asistenței sociale integrate privind consilierea consumatorilor de droguri” (material cuprins în dosarul de şedinţă).
Doamna Carina Pristavu, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin întreabă câți elevi care urmează o formă de învățământ de stat se află în evidențele Centrului de Prevenire, Consiliere și Evaluare Antidrog Caraș-Severin.
Doamna Kristine Hanelore, precizează faptul că, aceste date vor fi publicate de către Agenția Națională Antidrog cu ocazia prezentării bilanțului activității desfășurate în anul 2022.
Domnul Marian Apostol, Președinte, Filiala Caraș-Severin a CNS ”Cartel Alfa”, apreciază modul în care este păstrată confidențialitatea în ceea ce privește managementul cazurilor consumatorilor de droguri, dar totuși și în aceste condiții fenomenul de consum de droguri este în creștere. Consideră faptul că, această abordare nu este tocmai potrivită.
Domnul Gabriel Bocșe, Reprezentant UGIR, Filiala Caraș-Severin susține punctul de vedere al domnului Marian Apostol, considerând faptul că, respectând regulile confidențialității e nevoie de un pas înainte în sensul că, un viciu ascuns rămâne ascuns. Poate ar trebui făcute publice aceste date și în acest sens la nivel național ar trebui regândite procedurile de abordare ale unui astfel de caz.
Doamna Kristine Hanelore, dacă cazurile ar fi făcute publice atunci ar atrage antipatii iar persoanele respective ar fi marginalizate. Este foarte important ca consumatorii de droguri să accepte consilierea.
Doamna Carina Pristavu, Amintește faptul că, la nivelul național a fost aprobată o Strategie Națională Antidrog semnată de reprezentanți ai Ministerului Sănătății și Ministerului Educației. Ea se aplică întocmai însă cu toate că regulile de confidențialitate sunt respectate în cadrul unităților școlare elevii știu despre problemele colegilor care sunt consumatori și sunt excluși. Dacă se fac publice aceste date elevii respectivi vor fi și mai marginalizați decât sunt. Consideră faptul că, o publicare a identității consumatorului de droguri este clar în dezavantajul său. În prezent încă se caută soluții și se așteaptă o nouă abordare legislativă a acestui domeniu care trebuie adaptat în contextul economic actual.
Domnul Prefect, Concluzionează faptul că, este important ca la nivel județean să se conlucreze cu atât mai mult cu cât există și o Strategie Națională Antidrog.
În continuare întreabă dacă în cadrul unităților de învățământ numărul consumatorilor este în creștere.
Doamna Kristine Hanelore, menționează faptul că, numărul consumatorilor se menține în valorile anului trecut, nu există creșteri masive.
În continuare precizează faptul că, există o bună colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gl. Bg.Vasile Zorzor” Caraş-Severin, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin precum și cu alte servicii publice implicate în acest domeniu.
Doamna Carina Pristavu, confirmă derularea de campanii de informare la nivelul unităților de învățământ preuniversitar.
Domnul Prefect, Este bine și roagă ca pe viitor să se comunice și Instituției Prefectului – Caraș-Severin informații despre campaniile derulate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar.
Domnul Marian Apostol, Întreabă dacă în județul Caraș-Severin există în cadrul unei unități sanitare cu paturi secție pentru dezintoxicarea consumatorilor de droguri.
Doamna Kristine Hanelore, Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Domnul Gabriel Bocșe, Aduce în discuție datele articolului din presa locală potrivit cărora în anul 2022 au fost 30 de cazuri persoane care sau adresat Unității de Primiri Urgențe în contextul consumului de droguri, însă realitatea este alta, numărul consumatorilor de droguri este mult mai mare.
Doamna Kristine Hanelore, menționează faptul că, este vorba de un număr de 33 de fișe medicale, numărul nu este în creștere față de anul trecut. Dezaprobă modul în care cei de la presă relatează despre aceste cazuri considerând faptul că, această abordare este în detrimentul consumatorilor încurajând consumul de droguri.
Domnul Ciprian Dragomir, apreciază activitatea desfășurată în acest domeniu însă ar vrea să știe de ce dacă sunt 33 de cazuri de consumatori de droguri nu sunt și 33 de dosare ale distribuitorilor de droguri. Trebuie eliminată cauza.
Domnul Prefect, vom solicita un punct de vedere în acest sens Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Domnul Cristian Gâfu, Subprefectul Județului Caraș-Severin, mass media trebuie să aducă la cunoștință publicului ceea ce se întâmplă și totodată consideră faptul că, în cazul elevilor consumatori de droguri o parte din vină o au și părinții care dau bani copiilor dar nu mai controlează cum îi cheltuiesc.
Doamna Carina Pristavu, În acest sens Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a înaintat tuturor UAT-urilor din județ adresă ca prin intermediul Serviciilor Sociale să se efectueze anchete sociale la familiile unde există părinți în străinătate și copii sunt în grija unui tutore, deoarece din acest mediu provin majoritatea consumatorilor.
Este cunoscut faptul că, părinții plecați în străinătate le trimit bani copiilor care nu au capacitate de a gestiona banii primiți. În toate aceste cazuri unitatea de învățământ nu poate intervenii.
Doamna Kristine Hanelore, în tratarea unui caz este foarte important suportul din partea familiei. Cei mai mulți dintre aceștia au devenit consumatori tocmai din cauză că nu au sprijin din partea familiei și atunci este foarte greu de intervenit.
Domnul Prefect, întrucât suntem în întârziere se trece la punctul 2 de pe ordinea de zi. Dă cuvântul doamnei Jula Ramona, Șef Serviciu, Serviciul Afaceri Europene, Coordonare Instituțională și Situații de Urgență.
Doamna Ramona Jula, prezintă materialul ” Analiza activității Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin în anul 2022” (material cuprins în dosarul de şedinţă).
În continuare dă citire proiectului regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei de dialog social a judeţului Caraş-Severin, a principalelor modificări ale Legii privind dialogul social nr.367/20022 și listei de propuneri privind participarea la ședințele Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin în calitate de invitați a confederațiilor patronale și a confederațiilor sindicale care nu sunt reprezentative la nivel național pe care le supune aprobării Comisiei de Dialog Social a Județului Caraș-Severin, propuneri ce au fost aprobate în unanimitate de către membrii comisiei.
Domnul Prefect, proiectul regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei de dialog social a judeţului Caraş-Severin va fi înaintat pe e-mail membrilor/ invitaților Comisiei de Dialog Social și solicită ca acesta să fie analizat, iar modificările să fie înaintate secretariatului comisiei până la următoarea ședință.
Solicită ca în cadrul regulamentului să fie introdus un articol referitor la organizarea ședințelor atunci când este cazul și on-line atâta timp cât legislația în vigoare nu interzice acest lucru.
Domnul Ciprian Dragomir, solicită ca în cadrul proiectului să fie evidențiate distinct prevederile legale de cele introduse de secretariatul comisiei.
Domnul Prefect, Supune la vot minuta încheiată cu ocazia şedinţei Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin din data de 14.12.2022, care este aprobată în unanimitate de către membrii Comisiei.
În continuare întreabă dacă mai sunt alte aspecte de discutat la punctul Diverse.
Domnul Marian Apostol, face un remember al activităților din anul 2022, mulțumește pe această cale pentru buna colaborare și deschiderea din partea Instituției Prefectului –Județul Caraș-Severin în rezolvarea problemelor ce au fost la nivelul TMK-ARTROM.
În altă ordine de idei supune atenției o prevedere a codului fiscal introdusă la 1 ianuarie a.c. referitoare la impozitare cu 33% a anumitor venituri.
Domnul Prefect, Solicită domnului Marian Apostol să înainteze adresă în acest sens care va fi transmisă Ministerului Finanțelor și Administrației Județene a Finanțelor Publice Caraș-Severin. Întrucât nu mai sunt alte aspecte de discutat la acest punct de pe ordinea de zi, mulțumește pentru participare și declară închise lucrările ședinței.