Ioan Dragomir, prefectul Județului Caraș-Severin, în calitate de coordonator al Comisiei pentru aplicarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare, a dispus în luna septembrie 2022, pe parcursul derulării cursurilor școlare, efectuarea de controale de către instituțiile cu atribuții de control la nivelul unităților de învățământ din județul Caraș-Severin, în vederea asigurării distribuției și depozitării în condiții de igienă și siguranță a produselor (lapte UHT, produse de panificație și mere) aferente Programului pentru școli al României 2017-2023.
În acest context, în luna septembrie 2022, au fost realizate 22 de controale pe linie sanitară în cadrul unităților de învățământ.
Distribuția produselor din cadrul programului: lapte UHT, produse de panificație și mere destinate elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore se realizează lotizat, la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județ, similar anului școlar precedent.