Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanța de Crăciun pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în județ.
În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au intervenit pentru soluționarea a 256 de sesizări ale cetățenilor, din care 210 prin SNUAU 112.
Au fost organizate 84 de acțiuni, iar pentru abaterile de la normele legale, polițiștii din Caraș-Severin au aplicat 529 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 226.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au prins în flagrant delict 6 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, au reținut 26 de permise de conducere și au retras 25 de certificate de înmatriculare.
În această perioadă au fost sesizate 51 de infracțiuni, dintre acestea 29 fiind infracțiuni contra persoanei, 6 contra patrimoniului și 11 infracțiuni la regimul rutier.
Totodată, în data de 25 decembrie, polițiștii au depistat un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Persoana a fost depistată de polițiștii bocșeni pe raza orașului, a fost condusă la sediul poliției și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin până la definitivarea procedurilor de extrădare către autoritățile italiene.
De asemenea, în perioada 23 – 26 decembrie a.c., jandarmii cărășeni au executat un număr de 18 misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, la manifestările cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului, care s-au desfășurat, atât în municipiul Reșița și Caransebeș, cât și în celelalte localități din județ.
Jandarmii cărășeni au asigurat intervenția la 12 evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace.
În urma misiunilor executate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2500 lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În perioada analizată a fost constatate două infracțiuni în domeniul silvic.
Și pompierii militară cărășeni au fost la datorie în această perioadă. Aceștia au intervenit pentru gestionarea a 73 de situații de urgență pe raza județului Caraș-Severin.
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui număr de patru incendii: unul produs la nivelul acoperișului unui bloc de locuințe din orașul Oravița, unul izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Pojejena, altul s-a manifestat la coșul de fum al unei locuințe din localitatea Liubcova, iar cel de-al patrulea s-a manifestat la o afumătoare din localitatea Brădișorul de Jos.
Vineri, în jurul orei 16:40, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Oravița au acționat, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului unui bloc din orașul Oravița, cu risc de propagare la întreaga clădire. Până la sosirea echipajelor s-au autoevacuat aproximativ 40 de persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale. În urma incendiului, care a izbucnit din cauza unui coş, canal sau burlan de fum deteriorat, a ars acoperișul blocului pe o suprafață de aprozimativ 250 de mp și a fost deteriorat tavanul din trei locuințe.
Tot în cursul serii de vineri, pompierii de la Secția de Pompieri Moldova Nouă au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul acoperișului unei case din localitatea Pojejena. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric, au ars acoperisul casei pe o suprafață de aproximativ 7 mp, precum și grinzi pe o suprafață de aproximativ 30 mp în interiorul podului.
În seara de 24 decembrie, în jurul orei 11:30, un echipaj de pompieri de la Secția de Pompieri Moldova Nouă s-a deplasat de urgență pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul coșului de fum al unei locuințe din localitatea Liubcova. Până la sosirea pompierilor militari incendiul a fost localizat de pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Berzasca. Echipajele de pompieri militari, cu sprijinul pompierilor voluntari, au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite fără a se înregistra victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
În seara zilei de Crăciun, aproape de ora 23:00, pompierii orăvițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o afumătoare din localitatea Brădișorul de Jos. La sosirea echipajelor de intervenție exista posibilitatea propagării incendiului la întreaga gospodărie și la casele învecinate. În urma incendiului a ars o afumătoare confecționată din lemn și a fost afectată o anexă gospodărească. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind sisteme de încălzire (sau gătit) amplasate necorespunzător faţă de materiale combustibile.
În perioada de referință, pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a patru accidente rutiere petrecute pe raza județului nostru.
De asemenea, s-au înregistrat 54 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Totodată, în perioada Sărbătorii Crăciunului, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice, de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pentru consumul şi dependența de droguri, în cadrul evenimentelor cu public numeros, ce au avut loc la nivel național.
De asemenea, persoanele aflate în evidența centrului au beneficiat, și în aceste zile, de suport de specialitate și asistență continuă.
La linia telefonică verde 0800.870.070, 12 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Naționala Antidrog.