Sărbători pascale în liniște și siguranță

Ca de fiecare dată înainte de o minivacanță prilejuită de sărbători, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri suplimentare pentru a petrece aceste zile în liniște și siguranță.

Astfel, începând de vineri, 14 aprilie, pe toată durata sărbătorilor pascale, pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol pentru cetățeni, vor fi mobilizate zilnic în județul nostru efective suplimentare ale structurilor MAI, însemnând: polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră.

Principalele obiective ale acestora vor fi asigurarea unui răspuns eficient și rapid în cazul apariției unor situații de urgență, menținerea ordinii publice, precum și desfășurarea, în condiții de siguranță, a manifestărilor religioase.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraș- Severin, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător în perioada sărbătorilor pascale.

În intervalul 14-17 aprilie, peste 150 de poliţişti vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.

Poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme explozivi substanţe periculoase şi din alte structuri vor acţiona în locurile aglomerate, în zona lăcaşelor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice circumscrise sfintelor sărbători de Paşti precum şi pe principalele artere rutiere ale judeţului.

În Noaptea de Înviere vor fi intensificate activităţile de patrulare şi se va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea evenimentelor negative.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre următoarele sfaturi preventive:

  • aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;
  • asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa, când plecaţi de acasă;
  • nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
  • nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’ ; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;
  • nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;
  • nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;
  • evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;
  • nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;
  • respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE  PRIORITATE !

Și pompierii vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

În contextul sărbătorilor, inspectorii de prevenire au început deja acțiunile de control și informare la lăcașurile de cult din județul Caraș-Severin. Aceștia au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.

Ţinând cont de faptul că în această perioadă a sfintelor sărbători de Paşti, credincioşii  se îndreaptă în număr foarte mare către lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele de Înviere, pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • parcați autoturismele personale astfel încât să nu blocați căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
  • asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
  • evitați deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule;
  • nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta și nu adormiţi cu lumânările aprinse;
  • în cazul izbucnirii unui incendiu în unitățile de cult, evacuarea din clădire trebuie făcută cu calm şi în ordine, iar evenimentul trebuie anunţat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Pe traseele turistice și în zona montană vor fi prezenți jandarmii montani, care vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, precum și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.

Recomandăm turiștilor ca atunci când se află în natură să respecte regulile privitoare la traseele montane, să nu se abată de la acestea şi să nu lase în urma lor resturi menajere, care pot dăuna mediului înconjurător.

În situația în care sunteți martorii unor situaţii deosebite, cum ar fi apariţia unor animale sălbatice, vă rugăm să nu le hrăniți şi să nu vă apropiați de acestea pentru a le filma sau fotografia, iar în situația în care întâmpinați probleme, nu ezitați să cereți sprijinul forțelor de ordine.

De asemenea, în perioada sărbătorilor pascale, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare si  Consiliere Antidrog Caraș-Severin vor desfășura activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, pentru persoanele care se vor afla în zonele turistice sau de agrement, în locurile de cazare, în spațiile recreaționale de petrecere a timpului liber sau persoanelor care participă la evenimente cultural-artistice.

În contextul zilelor libere ce urmează, dacă participați la evenimente cu număr mare de persoane, nu consumați alcool în exces sau substanțe psihoactive. De asemenea, dacă observați în jur persoane aflate sub efectul acestor substanțe, evitați o confruntare directă pentru că orice conflict minor poate escalada.

Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Aceste substanțe afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce poate genera o conduită agresivă în conducere, cu depășiri periculoase, creșterea vitezei, nerespectarea unor indicatoare sau marcaje rutiere.

Agenţia Naţională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri.

Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800 870 070, să se adreseze direct centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează.

Adolescenții care au o problemă legată de consumul de droguri pot accesa programul de consiliere psihologică”SAFE SPACE”, la  nr. de telefon 0752.79.16.47 sau la Telefonul Copilului 116111.